Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regiunea Centru (PR Centru) 2021-2027, a lansat două noi apeluri de finanțare destinate realizării de platforme online:
– Intervenția 1.3.3 – Platformă pilot de inovare deschisă
– Intervenția 2.1.2 – Platformă regională pilot de open-innovation în domeniul smart-city
Bugetul alocat pentru fiecare dintre cele două apeluri este de 1.764.706 euro, din care 1.500.000 euro sprijin FEDR și 264.706 euro finanțare de la bugetul de stat.
Apelurile sunt de tip competitiv, cu termen limită de depunere a cererilor de finanțare.
Solicitanți eligibili sunt parteneriatele între:
– organizații de cercetare și diseminare a cunoștințelor și întreprinderi;
– unități administrativ-teritoriale din Regiunea Centru;
– organizații neguvernamentale cu activitate în domeniul cultural sau cetățenesc din Regiunea Centru.
Contextul lansării vizează provocările regiunii în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării (CDI). Regiunea Centru este clasificată drept inovator emergent, cu performanțe variabile și un potențial inovativ sub-utilizat, în ciuda profilului industrial accentuat. Concentrarea institutelor naționale de cercetare-dezvoltare și a marilor centre universitare în afara regiunii, precum și inexistența unui ecosistem regional de CDI structurat, sunt factori care explică rămânerea în urmă față de media națională și europeană.
Cererile de finanțare se depun exclusiv prin aplicația electronică MySMIS2021/2021+: mysmis2021.gov.ro
Detalii suplimentare despre cele două apeluri sunt disponibile pe site-ul ADR Centru. Serviciul Helpdesk al ADR Centru oferă gratuit informații și consiliere la adresa de e-mail helpdesk@adrcentru.ro sau prin formularul online de solicitare de informații.
Sursa: aici
Cod: PRC-PLATF-INOV-2026 (Căutarea pe site după acest cod poate genera toate știrile despre această linie de finanțare. Nu garantăm acuratețea rezultatului.)
