Autoritatea de Management pentru Programul Incluziune și Demnitate Socială (PoIDS), din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), a publicat un corrigendum la documentul „Orientări pentru Grupurile de Acțiune Locală în vederea implementării componentei cu finanțare din Fondul Social European Plus a Strategiilor de Dezvoltare Locală din mediul rural și din orașe și municipii cu mai puțin de 20.000 de locuitori”.
Documentul actualizat se aplică în cadrul:
– Prioritatea P02 – „Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității – zona rurală”;
– Obiectivul specific ESO4.12 – „Promovarea integrării sociale a persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială, inclusiv a celor mai defavorizate persoane și a copiilor (FSE+)”.
Orientările au fost aprobate prin Ordinul ministrului investițiilor și proiectelor europene nr. 5364/2025 și vizează sprijinirea Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) în implementarea componentei FSE+ a Strategiilor de Dezvoltare Locală (SDL) în comunitățile rurale și în orașele/municipiile cu mai puțin de 20.000 de locuitori.
Documentul integral al corrigendumului este disponibil în format PDF pe site-ul MIPE.
Linkuri utile:
– Document corrigendum (PDF): aici
– Anunț oficial MIPE: aici
Sursa: aici
Cod: POIDS-DLRC-GAL-2026 (Căutarea pe site după acest cod poate genera toate știrile despre această linie de finanțare. Nu garantăm acuratețea rezultatului.)
