Autoritatea de Management Afaceri Interne din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a lansat în consultare publică Ghidul specific aferent apelului BV13C – Îmbunătățirea verificărilor la frontiere prin consolidarea capacităților pentru prevenirea și depistarea criminalității transfrontaliere și pentru facilitarea trecerii legale a frontierei.
Apelul este finanțat prin Programul Național 2021-2027 Managementul Frontierelor și Vize și vizează consolidarea capacității operaționale a autorităților competente pentru efectuarea verificărilor la frontierele externe ale Uniunii Europene.
Ghidul specific se adresează solicitanților care doresc să obțină finanțare în cadrul apelurilor de proiecte, precum și beneficiarilor și cobeneficiarilor proiectelor pentru care a fost aprobată finanțarea europeană nerambursabilă.
Persoanele, instituțiile, organizațiile și structurile interesate sunt invitate să transmită propuneri, sugestii și comentarii privind versiunea preliminară a Ghidului specific, exclusiv prin email, la adresa indicată în pagina de contact a Direcției Fonduri Externe Nerambursabile (fed[@]mai.gov.ro).
Termenul limită pentru transmiterea observațiilor este 27 mai 2026, ora 12:00.
Documentele supuse consultării publice includ Ghidul specific BV13C, modelul cererii de finanțare (Anexa 1) și grila de evaluare a admisibilității și calității cu ponderi (Anexa 2).
Linkuri utile:
– Ghid specific BV13C: aici
– Anexa 1 – Cererea de finanțare: aici
– Anexa 2 – Grila de evaluare: aici
– Pagina de contact: aici
– Anunț oficial: aici
Sursa: aici
Cod: PNMFV-BV13C-2026 (Căutarea pe site după acest cod poate genera toate știrile despre această linie de finanțare. Nu garantăm acuratețea rezultatului.)
