breaking news tv concept backdrop banner
Ministerul Culturii deschide, începând cu 6 iulie 2026, ora 12:00, apelul de proiecte pentru sesiunea de finanțare prin Schema de ajutor de minimis pentru sectorul cultural independent privind finanțarea nerambursabilă a proiectelor culturale.
Bugetul total alocat sesiunii este de 6.205.841 lei. Sprijinul financiar nerambursabil acordat fiecărui proiect se încadrează între echivalentul în lei a 10.000 euro (suma minimă) și echivalentul în lei a 100.000 euro (suma maximă), raportat la cursul InforEuro din luna semnării contractului de finanțare.
Solicitanți eligibili sunt operatorii cu activitate în unul dintre sectoarele culturale și creative: arhitectură, biblioteci, muzee, cinematografie, multimedia, patrimoniu cultural material și imaterial, design, festivaluri, muzică, literatură, artele spectacolului, carte și artele vizuale.
Obiectivul proiectului cultural trebuie să vizeze cel puțin una dintre temele:
– sprijinirea antreprenoriatului cultural;
– creșterea mobilității artiștilor/profesioniștilor din sectoarele culturale și creative și/sau a lucrărilor acestora;
– dezvoltarea potențialului de angajare în sectoarele culturale și creative;
– dezvoltarea competențelor și abilităților artiștilor și profesioniștilor, adaptate unui mediu în schimbare;
– creșterea incluziunii și conștientizării publice cu privire la diversitatea culturală;
– dezvoltarea de noi produse și servicii culturale și introducerea lor pe piață;
– implementarea de modele inovatoare de afaceri care contribuie la dezvoltarea locală a comunităților;
– combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură prin cultură.
Activitatea principală a proiectului trebuie să vizeze crearea unui bun/serviciu cultural și asigurarea accesului publicului la acesta prin producții cultural-artistice sau punerea în valoare a unui bun/serviciu cultural. Activitățile conexe pot include: recunoașterea excelenței culturale, diplomație culturală și dialog intercultural, organizarea de festivaluri/turnee/evenimente, inițiative de artă contemporană, producții rezultate din documentarea istoriei culturale a minorităților și grupurilor sociale, abordări inovative ale patrimoniului cultural, schimb de experiență și bune practici, instruire formală și non-formală, mentorat, job shadowing.
Termene cheie:
– Depunerea proiectelor: până la 5 septembrie 2026, ora 12:00 sau până la epuizarea bugetului, exclusiv pe platforma www.fonduri-cultura.ro;
– Data limită de implementare: 5 noiembrie 2026, până la care toate activitățile trebuie finalizate.
Dosarul cererii de finanțare trebuie să includă toate documentele specificate în Ghidul Solicitantului, printre care: cererea de finanțare (generată automat din platforma SDFC), scrisoarea de intenție privind parteneriatul (dacă e cazul), documentele de fundamentare a bugetului, CV-urile echipei de proiect, declarația de eligibilitate a solicitantului, declarațiile privind tipul întreprinderii și cumulul ajutoarelor de minimis, actele constitutive, extras din Registrul asociațiilor și fundațiilor sau Certificat constatator ONRC (nu mai vechi de 30 de zile), certificatele fiscale ANAF și de la administrația locală, precum și raportul de activitate pe ultimii 3 ani.
Cadrul legal este stabilit prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 2939/2026 (aprobarea schemei de minimis) și Ordinul Ministrului Culturii nr. 2976/2026 (aprobarea Ghidului Solicitantului).
Linkuri suplimentare:
– aici
– aici
– aici
– aici
– aici
Sursa: aici
Cod: MC-MINIMIS-CULT-2026 (Căutarea pe site după acest cod poate genera toate știrile despre această linie de finanțare. Nu garantăm acuratețea rezultatului.)
