Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), prin Autoritatea de Management pentru Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027, a lansat în consultare publică Ghidul Solicitantului Condiții Specifice „Măsuri active de ocupare pentru tineri, inclusiv pentru tineri NEET – TERITORIUL ITI DELTA DUNĂRII – 2026″.
Apelul de proiecte este de tip competitiv și este finanțat din Prioritatea P02 „Valorificarea potențialului tinerilor pe piața muncii (Ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor)”, Obiectivul specific ESO4.1 – „Îmbunătățirea accesului la piața muncii și măsuri de activare pentru toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în special pentru tineri, îndeosebi prin implementarea Garanției pentru tineret, pentru șomerii de lungă durată și grupurile defavorizate de pe piața muncii și pentru persoanele inactive, precum și prin promovarea desfășurării de activități independente și a economiei sociale (FSE+)”.
Finanțarea vizează Acțiunea 2.a.2. – Pregătirea și furnizarea ofertei de servicii de formare/ocupare pentru tineri, inclusiv pentru tineri NEET, prin pachete integrate de măsuri active personalizate în funcție de profilul tinerilor.
Propunerile și observațiile pot fi transmise pe adresa de e-mail consultare.peo@mfe.gov.ro până la data de 23 martie 2026.
Sursa: aici
Cod: PEO-NEET-ITI-DD-2026 (Căutarea pe site după acest cod poate genera toate știrile despre această linie de finanțare. Nu garantăm acuratețea rezultatului.)
