Autoritatea de Management Afaceri Interne din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), prin Organismul Intermediar Fondul Azil, Migrație și Integrare – Inspectoratul General pentru Imigrări, a lansat în consultare publică versiunea preliminară a Ghidului specific aferent apelului de proiecte AM3A1C – Acțiune specifică Pact Migrație – Asistență juridică acordată străinilor luați în custodie publică ori care fac obiectul unei decizii de returnare.
Apelul se încadrează în Obiectivul Specific 3 al Programului Național 2021-2027 Azil, Migrație și Integrare (FAMI).
Ghidul specific este aplicabil solicitanților care doresc să obțină finanțare în cadrul apelului de proiecte, precum și beneficiarilor și cobeneficiarilor pentru care a fost aprobată finanțarea nerambursabilă. Regulile generale privind accesarea și implementarea proiectelor sunt stabilite prin Ghidul general al programului.
Apelul AM3A1C va fi organizat de Organismul Intermediar FAMI – Inspectoratul General pentru Imigrări / MAI.
Persoanele și instituțiile interesate sunt invitate să transmită sugestii, propuneri sau comentarii privind versiunea preliminară a Ghidului specific exclusiv pe adresa de email: oi.fami@mai.gov.ro.
Termen limită pentru transmiterea propunerilor: 27 martie 2026, ora 16:00.
Sursa: aici
Cod: PNAMI-AM3A1C-2026 (Căutarea pe site după acest cod poate genera toate știrile despre această linie de finanțare. Nu garantăm acuratețea rezultatului.)
