Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), prin Autoritatea de Management pentru Programul Incluziune și Demnitate Socială (PoIDS) 2021–2027, a publicat un corrigendum la Ghidul Solicitantului – Condiții Specifice aferent apelului „Servicii comunitare pentru copii și familii în vederea prevenirii separării și în vederea susținerii reintegrării în familie a copiilor proveniți din sistemul de protecție specială în teritoriul ITI Delta Dunării”.
Apelul este finanțat din Prioritatea P05 – Reducerea disparităților dintre copiii la risc de sărăcie și/sau excluziune socială și ceilalți copii, în cadrul Obiectivului specific ESO4.11 – Lărgirea accesului egal și în timp util la servicii de calitate, sustenabile și la prețuri accesibile, inclusiv servicii care promovează accesul la locuințe și îngrijire orientată către persoane, modernizarea sistemelor de protecție socială și îmbunătățirea accesibilității, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități (FSE+).
Acțiunea vizată este Acțiunea 5.4 FSE+ – Servicii comunitare pentru copii și familii în vederea prevenirii separării.
Corrigendum-ul modifică ghidul aprobat prin Ordinul ministrului investițiilor și proiectelor europene nr. 117/2026.
Detalii suplimentare sunt disponibile pe pagina MIPE: aici
Sursa: aici
Cod: POIDS-SERVCOP-DD-2026 (Căutarea pe site după acest cod poate genera toate știrile despre această linie de finanțare. Nu garantăm acuratețea rezultatului.)
