Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea consultativă a Ghidului Solicitantului aferent domeniului de intervenție DR 34 „Cooperare și inovare în agricultură prin intermediul grupurilor operaționale PEI”, din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027.
Intervenția DR 34 vizează sprijinirea cooperării și inovării în sectorul agricol prin constituirea și funcționarea grupurilor operaționale ale Parteneriatului European pentru Inovare (PEI), care reunesc fermieri, cercetători, consilieri și alți actori relevanți pentru dezvoltarea și implementarea de soluții inovatoare în agricultură.
Documentul poate fi consultat în secțiunea „Dezbatere publică” de pe portalul AFIR. Persoanele interesate pot transmite observații și propuneri de clarificări prin intermediul platformei online, accesând butonul „Adaugă o solicitare”. Observațiile vor fi analizate de departamentele de specialitate din cadrul AFIR, pentru a se stabili oportunitatea includerii acestora în pachetul procedural final.
Ghidul va fi aprobat ulterior prin Ordin al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Consultă ghidul pe portalul AFIR: aici
Sursa: aici
Cod: PSPAC-DR34-2026 (Căutarea pe site după acest cod poate genera toate știrile despre această linie de finanțare. Nu garantăm acuratețea rezultatului.)
