Autoritatea de Management pentru Programul Regional Nord-Est 2021-2027, gestionată de ADR Nord-Est, a emis Instrucțiunea nr. 65 din 22.04.2026 privind mecanismul de supracontractare pentru apelul de proiecte PR/NE/2025/6/RSO4.2/1 – ÎNVĂȚĂMÂNT COMUNE.
Prin această instrucțiune se permite demararea contractării proiectelor selectate în cadrul apelului a căror valoare solicitată depășește alocarea financiară prevăzută în Ghidul solicitantului, în limita sumelor aprobate pentru supracontractare.
Plafonul total stabilit pentru supracontractare este de 68.682.000 EUR (aproximativ 348.430.654,20 lei, la cursul InforEuro din august 2025, 1 EUR = 5,0731 lei), compus din:
– 14.162.121,53 EUR (circa 70.467.884,31 lei, la cursul din Ghidul solicitantului, 1 EUR = 4,9758 lei), sumă provenită din aprobarea modificării Programului de către Comisia Europeană;
– 55.584.182,30 EUR (circa 281.984.115,23 lei, la cursul InforEuro din august 2025), sumă aprobată pentru supracontractare de către Ministerul Finanțelor.
Măsura vizează proiectele depuse de comune în cadrul Priorității 6 – Învățământ, Obiectiv Specific RSO4.2, și are ca scop valorificarea proiectelor selectate în lista de rezervă, finanțând investiții suplimentare în infrastructura educațională din mediul rural din Regiunea Nord-Est.
Documentul suport: Instrucțiunea nr. 65/22.04.2026, disponibilă pe portalul regionordest.ro.
Sursa: aici
Cod: PRNE-INSTR62-2026 (Căutarea pe site după acest cod poate genera toate știrile despre această linie de finanțare. Nu garantăm acuratețea rezultatului.)
