Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), prin Autoritatea de Management pentru Programul Incluziune și Demnitate Socială (PoIDS), a publicat Corrigendum nr. 2 la Ghidul Solicitantului Condiții Specifice „Servicii comunitare pentru copii și familii în vederea prevenirii separării și în vederea susținerii reintegrării în familie a copiilor proveniți din sistemul de protecție specială în teritoriul ITI Moții, Țara de Piatră”.
Modificările au fost aprobate prin Ordinul ministrului investițiilor și proiectelor europene nr. 119/2026.
Cadrul finanțării:
– Prioritatea P05 – Reducerea disparităților dintre copiii la risc de sărăcie și/sau excluziune socială și ceilalți copii
– Obiectivul specific ESO4.11 – Lărgirea accesului egal și în timp util la servicii de calitate, sustenabile și la prețuri accesibile, inclusiv servicii care promovează accesul la locuințe și îngrijire orientată către persoane, inclusiv asistență medicală; modernizarea sistemelor de protecție socială, cu atenție deosebită copiilor și grupurilor defavorizate; îmbunătățirea accesibilității, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, precum și a eficacității și rezilienței sistemelor de sănătate și a serviciilor de îngrijire pe termen lung (FSE+)
– Acțiunea 5.4 FSE+ – Servicii comunitare pentru copii și familii în vederea prevenirii separării
Apelul vizează dezvoltarea de servicii comunitare destinate prevenirii separării copiilor de familie și susținerii reintegrării în familie a copiilor proveniți din sistemul de protecție specială, în teritoriul ITI Moții, Țara de Piatră.
–
Linkuri suplimentare:
aici
aici
Sursa: aici
Cod: POIDS-SERVCOP-MTP-2026 (Căutarea pe site după acest cod poate genera toate știrile despre această linie de finanțare. Nu garantăm acuratețea rezultatului.)
