Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regiunea Centru (PR Centru) 2021-2027, a emis Corrigendum-ul nr. 2 la Ghidul solicitantului aferent Intervenției 1.3.3 – Platformă pilot de inovare deschisă și Intervenției 2.1.2 – Platformă regională pilot de open-innovation în domeniul smart-city.
Modificările vizează secțiunea 4.1 – Data deschiderii apelului de proiecte, precum și Anexa 1 și Anexa 4 la Ghidul solicitantului.
Detalii apeluri:
– Cod MySMIS Intervenția 1.3.3: PRC/896/PRC_P1/OP1
– Cod MySMIS Intervenția 2.1.2: PRC/897/PRC_P2/OP1
– Perioadă de depunere: 18 mai 2026, ora 12:00 – 17 iulie 2026, ora 12:00
– Tip apel: competitiv, cu termen limită de depunere
– Buget alocat fiecărui apel: 1.764.706 euro
Solicitanții eligibili sunt parteneriate care includ organizații de cercetare și diseminare a cunoștințelor (universități, institute de cercetare, agenții de transfer tehnologic, intermediari pentru inovare, entități de colaborare orientate spre cercetare), definite conform Comunicării Comisiei privind Cadrul pentru ajutoarele de stat pentru cercetare, dezvoltare și inovare (2022/C 414/01), indiferent de statutul lor juridic.
Apelurile susțin dezvoltarea unor platforme pilot de inovare deschisă în domeniile de specializare inteligentă ale Regiunii Centru (județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu), inclusiv în domeniul smart-city.
Sursa: aici
Cod: PRC-PLATF-INOV-2026 (Căutarea pe site după acest cod poate genera toate știrile despre această linie de finanțare. Nu garantăm acuratețea rezultatului.)
