Autoritatea de Management pentru Programul Regional Nord-Est 2021-2027 (ADR Nord-Est) a lansat în data de 22 mai 2026 consultarea publică a Ghidului Solicitantului pentru apelul de proiecte PR/NE/2026/P8/AT/1/PACT DE INTEGRITATE, finanțat în cadrul Priorității 8 – Asistență tehnică.
Apelul finanțează acțiunile necesare implementării unui Pact de Integritate aferent unui proiect monitorizat din Prioritatea 7 (apelul PR/NE/2026/7/RSO5.1/1/NEB).
Alocare financiară
– Buget total orientativ: 300.000 euro (FEDR + contribuție națională)
– 255.000 euro (85%) – FEDR
– 45.000 euro (15%) – buget de stat
– Valoarea nerambursabilă maximă/proiect: 300.000 euro
– Cofinanțare solicitant: 0% (în limita alocării apelului)
– Tip apel: competitiv, cu termen-limită de depunere
– Se va selecta pentru finanțare un singur proiect
Solicitanți eligibili
Organizații neguvernamentale (ONG) constituite conform OG nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, precum și parteneriate între acestea.
Componentele unui Pact de Integritate
– Angajament de integritate publică al autorității contractante care gestionează proiectul monitorizat;
– Angajament de integritate corporativă asumat de ofertanți/contractanți;
– Angajament al beneficiarului apelului, care își asumă rolul de monitor independent;
– Mecanisme de soluționare a litigiilor, sancțiuni și stimulente.
Activități eligibile
a) Întocmirea și semnarea Memorandumului de Colaborare privind Pactul de Integritate cu beneficiarul proiectului;
b) Elaborarea Angajamentului de integritate corporativă pentru transmiterea cu documentația de atribuire;
c) Realizarea Strategiei de monitorizare, de la identificarea nevoilor până la semnarea procesului-verbal de recepție;
d) Evaluarea procedurilor de atribuire a contractelor și a respectării principiilor achizițiilor publice și de integritate;
e) Realizarea rapoartelor de monitorizare și a listelor de verificare;
f) Realizarea măsurilor de publicitate aferente implementării Pactului de Integritate;
g) Participarea la ședințele de lucru ale Autorității Contractante și de monitorizare a contractelor atribuite.
Termen consultare publică
Observațiile și propunerile pot fi transmise prin interfața dedicată, direct pe documente, până la 15 iunie 2026 (inclusiv) – termen de 15 zile lucrătoare.
Sursa: aici
Cod: PRNE-PACT-INTEG-2026 (Căutarea pe site după acest cod poate genera toate știrile despre această linie de finanțare. Nu garantăm acuratețea rezultatului.)
