Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), împreună cu ROREG (Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România), a lansat oficial în România programul European Energy Award (EEA), un sistem de planificare strategică și certificare recunoscut la nivel internațional, dedicat administrațiilor locale.
Implementarea instrumentului în România se realizează prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român (PCER) și are ca scop sprijinirea autorităților locale în dezvoltarea de strategii în domeniul eficienței energetice, precum și transformarea acestora în investiții concrete, cu accent pe utilizarea rațională a energiei și integrarea surselor regenerabile.
Despre programul EEA
Cu o istorie de peste 30 de ani în Europa, metodologia EEA este utilizată în prezent în 16 țări europene, de peste 1.700 de comunități, deservind mai mult de 70 de milioane de locuitori. Programul oferă administrațiilor locale o metodologie structurată, posibilitatea de comparare la nivel european (benchmarking) și recunoaștere internațională prin certificările EEA sau EEA Gold.
Beneficii pentru administrațiile locale
– metodologie structurată de planificare energetică;
– benchmarking european și certificare internațională;
– suport tehnic continuu;
– acces la o rețea europeană de bune practici.
Beneficii pentru cetățeni
– aer mai curat și transport public ecologic;
– clădiri publice și școli mai eficiente energetic;
– tranziție accelerată către sustenabilitate.
Sursa: aici
Cod: PCER-EEA-2026 (Căutarea pe site după acest cod poate genera toate știrile despre această linie de finanțare. Nu garantăm acuratețea rezultatului.)
