Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Est 2021-2027, a publicat o informare privind pragul orientativ pentru demararea etapei contractuale în cadrul apelului PR/NE/2025/P1/RSO1.3/1/2 – Investiții pentru creșterea durabilă a IMM (Economie circulară).
Având în vedere numărul ridicat de proiecte depuse și solicitările primite din partea aplicanților, punctajul minim orientativ până la care se demarează etapa de contractare este de 70 de puncte.
Estimarea a fost realizată în raport cu alocarea disponibilă pentru apel, inclusiv suplimentările bugetare aprobate prin:
– Instrucțiunea nr. 64 / 02.04.2026 – suplimentarea bugetului apelului cu 150.230.805,15 lei, permițând contractarea proiectelor a căror valoare solicitată depășește alocarea inițială din Ghidul solicitantului;
– Instrucțiunea nr. 68 / 29.05.2026 – mecanismul de supracontractare, care valorifică sumele aprobate de Ministerul Finanțelor și aprobarea modificării Programului de către Comisia Europeană (versiunea 4.1 a PR Nord-Est, din 4 martie 2026).
Pragul are caracter strict orientativ și poate scădea în urma neîndeplinirii condițiilor de eligibilitate de către unele proiecte sau ca urmare a retragerii unor proiecte din procesul de contractare. În cazul punctajelor egale, încadrarea în limita alocării se realizează prin aplicarea criteriilor de departajare prevăzute în Ghidul solicitantului.
Demararea etapei de contractare se realizează în limita alocării disponibile și cu respectarea prevederilor procedurale aplicabile. Lista contractelor de finanțare este actualizată zilnic și poate fi consultată pe site-ul ADR Nord-Est: aici
Linkuri utile:
– Instrucțiunea nr. 64/2026: aici
– Instrucțiunea nr. 68/2026: aici
– PR Nord-Est 2021-2027: aici
Sursa: aici
Cod: PRNE-INSTR64-2026 (Căutarea pe site după acest cod poate genera toate știrile despre această linie de finanțare. Nu garantăm acuratețea rezultatului.)
