Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) participă în calitate de investitor ancoră, prin Programul Regional Vest (PR Vest 2021-2027), la lansarea Asternova Vest – un fond regional de venture capital dedicat startupurilor și companiilor tehnologice din Regiunea Vest a României.
Fondul are o dimensiune țintă de €37 milioane și este susținut printr-un angajament public de peste €26 milioane din partea ADR Vest. Inițiativa este coordonată de un consorțiu româno-francez format din Aster Capital Partners (Franța), Iceberg+ și Venture Booster.
Parametrii investiționali:
– Investiții în peste 18 companii aflate în stadiile Seed și Series A;
– Tichete de investiție cuprinse între €500.000 și €4 milioane;
– Sectoare vizate: software, inteligență artificială, industrie avansată, energie, mobilitate, sănătate și alte domenii cu potențial ridicat de inovare și scalare;
– Companiile vizate provin în principal din județele Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin, precum și startupuri care își stabilesc activitatea în regiune.
Administrarea fondului va fi realizată de Aster Capital Partners, societate de management autorizată de Autorité des Marchés Financiers (AMF) din Franța din 2002, cu o experiență de peste 25 de ani în venture capital, aproximativ €600 milioane administrate prin opt fonduri și un portofoliu de aproape 100 de companii finanțate.
Fondul își propune să reducă deficitul de capital de creștere cu care se confruntă startupurile românești, în special decalajul dintre rundele angel/pre-seed și finanțările de tip Series A.
„Asternova Vest propune, prin implicarea ADR Vest ca investitor ancoră, un model pe care ecosistemul antreprenorial românesc îl așteaptă de mult timp: un fond construit pentru a transforma startupurile promițătoare din Regiunea Vest în companii competitive la nivel european”, a declarat Ionuț Țața, General Partner Asternova Vest și fondator Iceberg+.
„Regiunea Vest are nevoie de instrumente financiare capabile să susțină companiile inovatoare în etapele de creștere. (…) Asternova Vest vine să completeze acest parcurs prin acces la capital de creștere accelerată pentru companiile pregătite să facă următorul salt”, a declarat Sorin Maxim, Director General ADR Vest.
Echipa executivă operează din Timișoara și este formată din Ionuț Țața (General Partner · Investor Relations & Business Development), Ioana Ștefănuț (General Partner · Due Diligence & Compliance) și Adrian Gheorghe (Partner · Startup Ventures), beneficiind de expertiza lui Jean-Marc Bally (Aster Capital) și a lui Traian Urban (EIT Urban Mobility).
Sursa: aici
Cod: PRV-VC-ASTERNOVA-2026 (Căutarea pe site după acest cod poate genera toate știrile despre această linie de finanțare. Nu garantăm acuratețea rezultatului.)
