Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul „Regiunea Centru” (PR Centru) 2021-2027, a lansat apelul de finanțare competitiv aferent Priorității 3 – Acțiunea 3.3 – Investiții în infrastructură verde și albastră în mediul urban regional – municipii.
Apelul beneficiază de o alocare de aproape 25 milioane euro, destinată protecției și conservării naturii, a biodiversității și a infrastructurii verzi în municipii.
Valoarea proiectelor:
– Valoare minimă eligibilă: 300.000 euro
– Valoare maximă eligibilă: 5.000.000 euro
Perioada de depunere: proiectele se pot depune în intervalul 30.07.2026 – 30.10.2026, apelul fiind de tip competitiv.
Solicitanți eligibili: unitățile administrativ-teritoriale municipii din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, singure sau în parteneriat cu orașe, municipii sau comune din zona metropolitană ori zona funcțională urbană a municipiului.
Activități eligibile:
– crearea și extinderea coridoarelor verzi;
– amenajări de maluri în zonele urbane;
– realizarea de parcuri, păduri urbane și grădini urbane;
– reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate;
– activități auxiliare pentru buna funcționare a acestor spații (alei, trasee pentru biciclete, mobilier urban din materiale prietenoase cu mediul etc.).
Apelul este inclus în Prioritatea 3: O regiune cu comunități prietenoase cu mediul a Programului „Regiunea Centru”.
„Protejarea mediului înconjurător a devenit o necesitate, motiv pentru care viitorul municipiilor noastre trebuie să fie verde. (…) Prin această finanțare, vom continua seria investițiilor care să ducă la creșterea calității mediului urban”, a declarat Simion Crețu, Director general ADR Centru.
Experții ADR Centru din cadrul Serviciului Helpdesk oferă gratuit informații și consiliere pentru pregătirea cererii de finanțare, la adresa de e-mail helpdesk@adrcentru.ro sau prin formularul disponibil online.
Linkuri suplimentare:
– aici
– aici
Sursa: aici
Cod: PRC-INFRA-VERDE-2026 (Căutarea pe site după acest cod poate genera toate știrile despre această linie de finanțare. Nu garantăm acuratețea rezultatului.)
