Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Transport (PT) 2021-2027, a emis, joi, 9 iulie 2026, o erată la Ghidul Solicitantului „Dezvoltarea transportului naval și multimodal”, aferent Priorității 7 din cadrul programului.
Ce se schimbă:
Erata clarifică introducerea Obiectivului Specific 3.2 – Dezvoltarea și ameliorarea unei mobilități naționale, regionale și locale sustenabile, reziliente la schimbările climatice, inteligente și intermodale, inclusiv îmbunătățirea accesului la TEN-T și a mobilității transfrontaliere (FC).
Prin această modificare devine posibilă finanțarea unor investiții în porturi situate în afara rețelei TEN-T, respectiv:
– Corabia
– Luminița
– Turnu-Măgurele
– Zimnicea
– Isaccea
Contextul modificării:
Completarea a fost necesară ca urmare a modificării Programului Transport 2021-2027, pentru a permite finanțarea unor proiecte non-TEN-T cu rol important în susținerea fluxurilor de mărfuri și pasageri, în contextul geopolitic actual și în corelare cu Inițiativa Solidarity Lanes.
Erata confirmă aplicarea prevederilor Ghidului Solicitantului pentru proiectele încadrate în Obiectivul Specific 3.2, în vederea finanțării investițiilor în infrastructura portuară situată în afara rețelei TEN-T, consolidând astfel conectivitatea regională și transfrontalieră.
Documentul a fost emis ca erată la OMTI nr. 1950/2023.
Documente utile:
– Erata GS – OMTI 1950/2023
– OMTI nr. 1950/26.10.2023
Pentru informații detaliate despre Programul Transport 2021-2027, consultați pagina dedicată DGPET: fonduri.mt.ro
Sursa: aici
Cod: PT-NAVAL-MULTI-2026 (Căutarea pe site după acest cod poate genera toate știrile despre această linie de finanțare. Nu garantăm acuratețea rezultatului.)
