Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest a publicat Instrucțiunea nr. 77 din 27.07.2026, prin care se majorează plafonul de supracontractare pentru apelul de proiecte PRNV/2023/714.B/1 „Regenerare urbană și securitatea spațiilor publice”, derulat în cadrul Programului Regional (PR) Nord-Vest 2021-2027.
Măsura este aplicată prin Decizia nr. 1252 din 27.07.2026 și vizează suplimentarea supracontractării existente de 182.876.481,75 lei (aprobată anterior prin Deciziile nr. 346/21.06.2024, nr. 405/05.08.2024 și nr. 842/30.07.2025) cu suma de 135.145.529,09 lei.
În urma acestei majorări, suma totală nerambursabilă disponibilă pentru contractare în cadrul apelului PRNV/2023/714.B/1 ajunge la 465.891.351,41 lei.
Potrivit instrucțiunii, începând cu data intrării în vigoare a Deciziei nr. 1252/27.07.2026, proiectele selectate în cadrul acestui apel pot fi contractate în limita noii sume disponibile.
Actul se emite în baza Memorandumului privind limitele de supracontractare pentru programele regionale 2021-2027, aprobat de Guvernul României la 04.04.2024, precum și a adreselor Ministerului Finanțelor din perioada 2024-2026.
Instrucțiunea nr. 77 este publicată pe site-ul www.regionordvest.ro.
Linkuri suplimentare:
aici
aici
Sursa: aici
Cod: PRNV-INSTR77-2026 (Căutarea pe site după acest cod poate genera toate știrile despre această linie de finanțare. Nu garantăm acuratețea rezultatului.)
