Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest a publicat, pe 28 august 2026, Corrigendum nr. 1 la Metodologia de selecție a partenerilor pentru apelurile privind pregătirea documentațiilor tehnico-economice (DTE2), în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027.
Modificarea vine în urma solicitărilor primite din partea potențialilor parteneri și vizează perioada de depunere a fișelor de proiect, care se prelungește conform noii versiuni a Metodologiei:
Perioada de depunere a fișelor de proiect: 14 august 2026, ora 10:00 – 14 septembrie 2026, ora 14:00.
Apelul de selecție a partenerilor este dedicat sprijinului financiar pentru pregătirea documentațiilor tehnico-economice ale proiectelor care vizează următoarea perioadă de programare.
Procesul de selecție al partenerilor, aplicat de ADR Nord-Vest în calitate de lider de parteneriat, respectă principiile transparenței, tratamentului egal, nediscriminării și utilizării eficiente a fondurilor publice. Fișele de proiect care obțin cel puțin 70 de puncte sunt evaluate în ordinea depunerii și selectate direct pentru încheierea acordului de parteneriat. Celelalte fișe, care nu ating pragul de excelență, sunt ierarhizate descrescător pe baza punctajului obținut, în limita bugetului alocat fiecărui domeniu, cu respectarea pragului minim de calitate de 50 de puncte. Fișele de proiect cu punctaj sub 50 de puncte sunt respinse.
Metodologia modificată prin Corrigendum nr. 1, împreună cu Anexa Corrigendum, este disponibilă pentru descărcare pe site-ul ADR Nord-Vest.
Link-uri suplimentare:
– aici
– aici
– aici
– aici
Sursa: aici
Cod: PRNV-DTE2-CORIG1-2026 (Căutarea pe site după acest cod poate genera toate știrile despre această linie de finanțare. Nu garantăm acuratețea rezultatului.)
