Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate, a publicat Ghidul Solicitantului pentru apelul de proiecte dedicat dezvoltării competențelor esențiale, compatibile STEP, pentru personalul implicat în implementarea intervențiilor strategice în domeniul cercetării aplicate din genomică, vaccinuri și tratamentul cancerului (intervenții finanțate prin Prioritatea 5 a Programului Sănătate), precum și pentru personalul implicat în activitățile de coordonare a transplantului și în derularea activităților de transplant. Este vorba despre un apel relansat.
Cadrul de finanțare
– Program: Programul Sănătate 2021-2027, componenta FSE+
– Cod apel: PS/1231/PS_P8/OP4/ESO4.7/PS_P8_ESO4.7_A14
– Prioritatea 8, Obiectivul de politică 4, obiectivul specific ESO4.7, Acțiunile A și B
– Măsurile de formare sunt complementare intervențiilor FEDR pentru cercetare prevăzute în Prioritatea 5 a Programului Sănătate
Calendarul depunerii
– Sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+ permite depunerea proiectelor începând cu data de 4 septembrie 2026, ora 14:30
– Aplicația se închide la data de 5 octombrie 2026, ora 17:00
Ghidul a fost anterior supus consultării publice, lansată la 12 august 2026, cu termen de transmitere a observațiilor până la 1 septembrie 2026, la adresa consultare.stepfse@mfe.gov.ro.
Ghidul Solicitantului este disponibil la: aici
Informații suplimentare: aici
Sursa: aici
Cod: PS-STEP-COMP-2026 (Căutarea pe site după acest cod poate genera toate știrile despre această linie de finanțare. Nu garantăm acuratețea rezultatului.)
