Inițiativa Green Assist a Comisiei Europene, instrument de consultanță în cadrul InvestEU finanțat din programul LIFE și promovat de CINEA, a sprijinit dezvoltarea Value Nature Fund. Acesta este o strategie de investiții în capital natural, creată de Triodos Investment Management și Fondaction Asset Management.
Provocarea: finanțarea soluțiilor bazate pe natură
Europa are dificultăți în a mări volumul de finanțare pentru soluțiile bazate pe natură (NbS). Deși sprijinul politic crește, majoritatea fondurilor pentru astfel de proiecte provin încă din surse publice. Mulți investitori instituționali nu găsesc oportunități care să combine impactul asupra mediului cu un profil risc-randament adecvat alocării de capital la scară mare.
Ce urmărește Value Nature Fund
Strategia își propune să canalizeze capital instituțional către tranziția fermelor și pădurilor din Europa și America de Nord. Acestea ar urma să treacă de la managementul convențional la sisteme de utilizare a terenurilor mai regenerative și mai reziliente. Domeniile vizate sunt agricultura regenerativă și silvicultura apropiată de natură. Ambele sunt recunoscute tot mai mult ca importante pentru obiectivele Pactului Verde European, ale Strategiei UE pentru biodiversitate 2030 și pentru adaptarea la schimbările climatice.
Sprijinul oferit prin Green Assist
Asistența a fost acordată într-o etapă timpurie a dezvoltării fondului și a inclus:
– studii de piață privind agricultura regenerativă, silvicultura sustenabilă și alte soluții bazate pe natură. Acestea au analizat cadrele de politici, dinamica piețelor, sursele de venit, riscurile și oportunitățile de investiții din Europa;
– identificarea regiunilor atractive pentru investiții, compararea modelelor operaționale și evaluarea modului în care se creează valoare în agricultura regenerativă și silvicultura apropiată de natură;
– identificarea și prioritizarea oportunităților de investiții în agricultură și silvicultură. Printr-un proces structurat de selecție a rezultat o listă scurtă de oportunități prioritare, pentru alocarea viitoare a capitalului de către fond.
Aceste rezultate au contribuit la rafinarea abordării de identificare a proiectelor și au oferit o primă imagine a modului în care capitalul poate fi investit în practică.
Concluzii ale proiectului
Soluțiile bazate pe natură devin tot mai investibile. Pentru a deveni oportunități de investiții instituționale, ele au nevoie însă de mai mult decât ambiție în privința biodiversității. Sunt necesare modele de investiții viabile, parteneri locali de implementare și o înțelegere clară a modului în care rezultatele de mediu și randamentele financiare pot fi generate împreună. Proiectul arată că asistența tehnică țintită poate ajuta o idee să devină o soluție investibilă, capabilă să mobilizeze capital privat pentru tranziția către natură a Europei.
Declarație oficială:
„Una dintre lecțiile-cheie ale proiectului a fost că interesul investitorilor pentru natură crește, dar transformarea lui în oportunități investibile necesită o muncă de pregătire substanțială. Green Assist al Comisiei Europene ne-a ajutat să acoperim această lacună, oferind analiza și expertiza necesare pentru a dezvolta o strategie capabilă să mobilizeze capital instituțional către agricultura regenerativă și silvicultura apropiată de natură.” — Karel Nierop, Head of Products & Solutions, Triodos Investment Management
Despre inițiatorii fondului
Value Nature Fund este un parteneriat între managerul canadian de active cu impact Fondaction Asset Management și investitorul olandez de impact Triodos Investment Management. Fondul colaborează cu manageri de ferme și păduri din Europa, Canada și Statele Unite, pentru tranziția către modele certificate, organice sau apropiate de natură. Strategia urmărește impact măsurabil în trei domenii: regenerarea solurilor, a ciclurilor apei și protecția habitatelor native, reducerea intensității emisiilor și sechestrarea carbonului, precum și consolidarea comunităților rurale și a economiilor locale.
Link-uri utile:
– Triodos Investment Management: aici
– Fondaction Asset Management: aici
– Value Nature Fund: aici
– InvestEU: aici
– CINEA: aici
Sursa: aici
Cod: LIFE-GREEN-ASSIST-2026 (Căutarea pe site după acest cod poate genera toate știrile despre această linie de finanțare. Nu garantăm acuratețea rezultatului.)
