Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a deschis Apelul de Sprijin Financiar pentru Terțe Părți (FSTP) din proiectul european SYSTEMEU, finanțat prin Horizon Europe (Ecosisteme Europene de Inovare). Valoarea totală a apelului este de 7,55 milioane de euro. Apelul finanțează proiecte de inovare interregională pentru transformarea digitală în sănătate, energie și mobilitate. Depunerile se pot face până la 16 noiembrie 2026.
Despre proiectul SYSTEMEU
SYSTEMEU se derulează între 1 ianuarie 2025 și 31 decembrie 2028, cu un buget total estimat la aproximativ 14,87 milioane de euro (Acord de Grant nr. 101161224). Proiectul conectează universități, organizații de cercetare, companii, autorități publice și actori ai inovării din cinci regiuni europene:
– Bavaria (Germania);
– Nord-Vestul României;
– Castilla y León (Spania);
– Cantonul Tuzla (Bosnia și Herțegovina);
– Regiunea Norte (Portugalia).
Scopul este reducerea decalajelor teritoriale de inovare, creșterea competitivității și accelerarea transformării digitale. În România, proiectul este implementat de MEDAT, Municipiul Cluj-Napoca și Asociația Cluster de Educație C-EDU.
Cine poate aplica
România participă în proiect la nivel național. Orice companie, start-up, universitate, organizație de cercetare, autoritate publică sau ONG cu sediul în România poate face parte dintr-un consorțiu eligibil. Consorțiul se formează alături de parteneri din celelalte patru regiuni SYSTEMEU.
Obiectivul apelului
Proiectele selectate vor dezvolta, testa și valida soluții digitale în condiții reale. Punctul de pornire este un prototip funcțional, deja testat în condiții realiste. Punctul de sosire este o soluție finalizată și validată, pregătită pentru piață sau pentru utilizare reală.
Domenii vizate
– Sănătate – sănătate digitală și tehnologii medicale (digital health & medtech);
– Energie – rețele energetice descentralizate, curate și inteligente;
– Mobilitate – sisteme inteligente de transport și logistică.
Praguri de finanțare
Vor fi selectate între 5 și 8 proiecte, pe trei categorii:
– Proiecte mici – până la 750.000 euro;
– Proiecte de nivel mediu – până la 1,1 milioane de euro, cu consorții de 3–5 entități din cel puțin trei regiuni participante. Consorțiul include obligatoriu o organizație de cercetare și o companie;
– Proiecte emblematice (flagship) – până la 2,2 milioane de euro, cu consorții de 5–8 entități din toate cele cinci regiuni SYSTEMEU. Consorțiile sunt constituite după modelul Triple Helix și reunesc cel puțin o organizație de cercetare, o companie și o autoritate publică sau o organizație din sectorul public.
Rate de finanțare
– până la 100% pentru start-up-uri;
– până la 70% pentru IMM-uri;
– până la 50% pentru întreprinderile mari;
– până la 100% pentru organismele publice, ONG-uri și organizațiile de cercetare.
O entitate poate participa în mai multe proiecte. Finanțarea totală primită pentru toate proiectele selectate în care face parte din consorțiu nu poate depăși 600.000 euro, conform mecanismului FSTP.
Durată și implementare
Proiectele se desfășoară pe 15–18 luni. Implementarea este programată să înceapă în februarie–martie 2027.
Sprijin pentru candidați
Informațiile despre apel și depunerea aplicației sunt disponibile pe portalul oficial FSTP. Pentru întrebări, candidații pot scrie la helpdesk_opencall_systemeu@sce.de.
Pentru constituirea consorțiilor interregionale, SYSTEMEU oferă o bază de date online dedicată, platforma comunitară Open Hubs SYSTEMEU. Pe platformă, candidații se pot înregistra, pot publica propuneri concrete de proiecte și pot consulta alte profiluri înregistrate.
Linkuri suplimentare:
– Portal oficial FSTP: aici
– Platforma Open Hubs SYSTEMEU: aici
Sursa: aici
Cod: HORIZON-SYSTEMEU-2026 (Căutarea pe site după acest cod poate genera toate știrile despre această linie de finanțare. Nu garantăm acuratețea rezultatului.)
