Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea consultativă a Ghidului Solicitantului pentru domeniul de intervenție DR-31 „Contribuții financiare la plata primelor de asigurare”, în cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027.
Documentul aflat în dezbatere publică este Ediția I, revizia 0 – anul agricol 2026-2027. AFIR precizează că această versiune este cea validă pentru consultare, nu cea publicată anterior eronat sub denumirea „Ediția I, revizia 0 – iunie 2026”, care a fost afișată pentru o scurtă perioadă pe site.
Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice, începând cu data publicării pe site, 28 august 2026.
Cei interesați pot transmite propuneri și observații:
– prin e-mail, la adresa consultare@afir.ro;
– prin secțiunea „Adaugă o solicitare”, disponibilă pe pagina de dezbatere publică AFIR.
Observațiile transmise vor fi analizate de departamentele de specialitate din cadrul AFIR, pentru a stabili oportunitatea includerii acestora în pachetul procedural final al domeniului de intervenție DR-31.
Documentul poate fi consultat integral în secțiunea „Dezbatere publică” de pe site-ul AFIR.
Linkuri suplimentare:
aici
aici
Sursa: aici
Cod: PSPAC-DR31-2026 (Căutarea pe site după acest cod poate genera toate știrile despre această linie de finanțare. Nu garantăm acuratețea rezultatului.)
