Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), prin Biroul Național eea, împreună cu ROREG – Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România, a publicat pe 22 iulie 2026 Ghidul de selecție a dosarelor de candidatură pentru formarea de consultanți certificați European Energy Award (eea) și a deschis Apelul 1 de candidaturi.
Programul European Energy Award în România (ROeea) este un instrument european de planificare strategică, management al calității și certificare, dedicat autorităților administrației publice locale, care sprijină unitățile administrativ-teritoriale (UAT) în dezvoltarea și implementarea unor strategii sustenabile de energie, climă și mobilitate.
Programul este finanțat prin Componenta 3 – Dezvoltarea capacității manageriale și tehnice pentru orașe și comunități, din cadrul Măsurii Suport Eficiență Energetică și Energie Regenerabilă a Programului de Cooperare Elvețiano-Român 2025-2029, cu o finanțare de 85% din fonduri elvețiene și o contribuție proprie obligatorie de 15%, asigurată din bugetul local al UAT-urilor participante.
Obiectivul apelului este selecția, formarea și certificarea a 16 consultanți certificați eea, care vor forma o rețea națională de specialiști. Aceștia vor asigura asistență tehnică autorităților administrației publice locale în aplicarea metodologiei European Energy Award, parcurgerea procesului de evaluare și certificare, precum și în dezvoltarea și monitorizarea politicilor locale de energie și climă.
Condiții de participare:
Pot depune dosare de candidatură persoanele fizice din România care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute în ghid.
Modalitate de depunere:
Dosarele de candidatură se transmit exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail: candidaturi.roeea@roreg.eu
Despre metodologia eea:
Programul este structurat pe 5 trepte de certificare pentru UAT-uri (25%, 37,5%, 50%, 62,5% și 75%), certificările recunoscute oficial la nivel european fiind EEA Silver (≥50% din puncte) și EEA Gold (≥75% din puncte). Certificarea nu este permanentă, fiind necesară reevaluarea la fiecare 4 ani.
Fiecare UAT participantă va fi sprijinită de un consultant eea acreditat, care oferă asistență tehnică și organizațională pe parcursul întregului proces de implementare, facilitând autoevaluarea, elaborarea planurilor de acțiune și monitorizarea rezultatelor.
Link-uri suplimentare:
– Ghidul de selecție și informații despre consultanții certificați eea: aici
– Despre European Energy Award: aici
– Programul ROeea pentru UAT: aici
Sursa: aici
Cod: PCER-EEA-2026 (Căutarea pe site după acest cod poate genera toate știrile despre această linie de finanțare. Nu garantăm acuratețea rezultatului.)
